Caramida de sticla - de la inceput

Caramida de sticla nu are o istorie foarte lunga. Pe la sfarsitul anilor 80 din secolul al XIX-lea arhitectul Gustave Falconnier din Nyon, Elvetia, a inceput sa toarne jumatati de caramida pe care ulterior le lipea impreuna, interiorul etans ramanand plin cu aer. Inainte in Germania se produceau caramizi de sticla, dar acestea erau turnate in forme similare cu cele pentru caramizi de argila. Falconnier a fost premiat pentru inventia sa la expozitia mondiala de la Paris din 1900.

Doar pe la inceputul anilor 30 din secolul trecut incep sa se produca modele moderne de caramida de sticla.

Aceste caramizi au fost folosite la inceput pentru peretii cladirilor industriale deoarece asigurau atat lumina naturala cat si o buna fonoizolatie si rezistenta indeosebi datorita retelei metalice in care se fixau.

Mai tarziu prin anii 60-70 caramizile de sticla au devenit tot mai apreciate de arhitecti. Au inceput sa fie folosite atat la peretii exteriori cat si la cei interiori ai cladirilor rezidentiale, de birouri si industriale. Au fost mult folosite in proiectele parcarilor subterane pentru asigurarea iluminarii naturale.

In ultimii ani au revenit in moda caramizile de sticla. Sunt folosite mai ales in locurile in care peretele trebuie sa asigure o bariera vizuala pentru intimitate cat si un transfer al luminii (adica locuri publice: toalete publice, garderobe publice, bai publice, bazine de inot publice etc). In acelasi timp sunt tot mai folosite in cazul cladirilor rezidentiale. Prin aparitia caramizilor de sticla colorata gama de aplicatii s-a largit foarte mult, iar designerii si arhitectii profita din plin de noile posibilitati de decor cu ajutorul caramizilor de sticla.